joi, 31 mai 2012

Ellie White si Bogdan Borza,campionul european la juniori,joaca tenis la Dr.Oetker Junior Trophy









Ellie White, ex solista formației Dj Project vine la Dr. Oetker Junior Trophy, miercuri, 25 aprilie la ora 12.00, pentru un schimb de mingi. Ellie va juca tenis la Dr. Oetker Junior Trophy cu Bogdan Borza, campionul european la juniori, și va acorda autografe fanilor. Ellie va susține și un miniconcert mâine seară, la petrecerea micuților jucători, Player’s Party.
Bogdan Alexandru Borza (15 ani), Player of the Year No. 1 Tennis Europe 2011, este câștigătorul de anul trecut al Campionatelor Europene pentru Juniori sub 14 ani, la individual. Finala a jucat-o cu românul Nicolae Frunză (15 ani). Bogdan a câștigat la aceleași Campionate Europene și proba de dublu, făcând echipă cu același Nicolae Frunză. Bogdan practică tenisul de la 6 ani, s-a născut la Cugir și îi place fotbalul și muzica lui Michael Jackson. Vom afla mai multe despre Bogdan mâine, când va face câteva schimburi de mingi cu copiii de la Dr. Oetker Junior Trophy.
Vă așteptăm la Centrul Național de Tenis în fiecare zi până sâmbătă, 28 aprilie, la vizionarea partidelor de simplu și dublu, de dimineață de la ora 9.00 și până seara, la ora 18.00.
Începând de mâine, 24 aprilie, vor începe extragerile la tombola turneului, la care pot participa toți cei din public. Premiile puse în joc vor fi vouchere de 300 de lei, valabile în toate magazinele Columbia.
Promovarea turneului este realizată de Smart Corporation Group, alături de partenerul oficial, Dr. Oetker România, turneul beneficiind de susținerea sponsorilor: Aqua Carpatica, Columbia, Dunlop, Head, Babolat, Wilson, Băneasa Shoping City, Bristot, Intersport,Ines Group, Isostar.
Jucători din 22 de țări sunt prezenți la Centrul Național de Tenis, printre aceștia numărându-se copii și juniori din Austria, Germania, Marea Britanie, Suedia, Turcia, Belarus, Grecia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Olanda, Norvegia, Rusia, Serbia, Israel, Bulgaria, Franța, Latvia, Moldova, Ucraina, Italia și România.

Sursa: juniortrophy.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu