sâmbătă, 17 decembrie 2011

Ellie White este dorita tot mai mult de fanii italieni-detalii interesante despre urmatorul show de-afara


Ellie White este tot mai aproape de consacrarea internatională, iar cererile de concerte pe care artista le are acum din Italia vin să confirme acest lucru.

După trei concerte susţinute în Italia în luna noiembrie, Ellie White se va întoarce în Peninsulă pentru un nou show, care va avea loc pe 19 decembrie, la Vicenza, un oraş situat la doar câţiva kilometri de Veneţia.

Pentru acest spectacol, Ellie White a înregistrat un mesaj video în care cânta acappella. Vedeta îşi anunţă fanii români din Italia că este nerăbdătoare să îi întâlnească, iar dansatorii săi fac acrobaţii şi tumbe într-o parcare subterană.

Ellie White a început să fie difuzată pe posturile italienesti de radio cu piesa "Power of Love", al cărui videoclip a fost filmat în Sicilia vara trecută.

De această dată voi cânta la Vicenza, în clubul Crazy Bull. O să fiu însoţită şi de noii mei dansatori şi am pregătit un show special, ce implică multe elemente de acrobaţie. O să-i impresionam pe italieni. O să îmi petrec câteva zile în Italia şi o să profit de faptul că sunt atât de aproape de Veneţia pentru a vizita cel mai romantic oraş din lume. În program o să fie şi o plimbare cu gondola pe canale", a declarat Ellie White.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu