miercuri, 13 iulie 2011

Interviu Ellie White pentru blogatu.ro




Ellie White are o voce superba si este o prezenta deosebit de agreabila. Dupa ce a incheiat colaborarea cu DJ Project, Ellie White a lansat mai multe melodii extrem de apreciate, printre care “Nu te mai caut”, a carei versiune in limba engleza, “Love Again”, este licentiata in 11 tari. Cea mai noua piesa semnata Ellie White, “Power of love”, este extrem de reusita.
Recent, artista a pozat intr-un pictorial foarte sexy in FHM. Ellie White este pe locul 13 in Top 100 cele mai frumoase femei din lume in 2011 realizat de FHM!
Va invit sa cititi in continuare un interviu pe care Ellie White, pe numele sau Elena Baltagan, l-a acordat pentru Blogatu.ro:
1. Buna Ellie White, iti multumesc pentru acest interviu si iti marturisesc, de la bun inceput, ca sunt un ascultator fidel al melodiilor tale, atat in formula DJ Project, cat si dupa ce ai inceput cariera solo. Pentru inceput, stiu ca suna ciudat, dar pentru inceput, as vrea sa-mi povestesti de cand esti pasionata de muzica.
Ellie White: Ma bucur sa aud ca sunt oameni care imi sunt aproape in cariera, fie ca vorbim de perioada DJ Project, fie de proiectul Ellie White Imi place ceea ce fac, muzica este o parte semnificativa a vietii mele, nu ma vad facand altceva si ma bucur ca mama mi-a descoperit acest talent si mi-a indreptat pasii spre acest drum. Practic, inca din primii ani de scoala am studiat viola si pianul, insa pe la 15 ani am inceput sa iau lectii de canto la scoala populara de arta. Am inceput sa particip la festivaluri si concursuri de muzica si astfel, cu fiecare an, am ajuns tot mai aproape de visul meu de a avea o cariera in muzica. In 2005 a inceput colaborarea cu DJ Project, multe hituri, concerte, premii, fani, succes, o perioada extraordinara din cariera mea, in care am invatat mult, am crescut profesional si am ajuns tot mai aproape de ceea ce imi doream de la mine ca artist, astfel ca, sfarsitul anului 2010, a adus primul meu single din cariera solo, proiectul Ellie White si care a marcat pentru mine, un nou inceput, plin de provocari.
2. Cum s-a desfasurat cariera ta muzicala, inainte de a face parte din DJ Project? La cate festivaluri ai participat, cate concerte ai sustinut si cate premii ai castigat? La ce instrumente muzicale canti?
Ellie White: Am raspuns in mare masura la aceasta intrebare mai sus. Ca premii importante as aminti MTV MUSIC AWARDS 2006 – Best Romanian Dance, MTV EUROPEAN MUSIC AWARDS 2006 – Best Romanian Act si MTV MUSIC AWARDS 2007 – Best Romanian Dance.
3. Care este melodia ta preferata din perioada DJ Project?
Ellie White: Mi-au placut foarte multe dintre melodiile din perioada DJ Project, pentru ca ma reprezentau foarte mult si pentru ca mi-am impus nota personala, dar preferata mea este “Doua Anotimpuri”.
4. Care sunt artistii tai preferati din Romania/strainatate? Cu cine ti-ar placea sa faci un duet?
Ellie White: Dintotdeauna mi-a placut Sting si mi-ar placea foarte mult un duet cu el, ar fi un vis implinit. Imi plac si Rihanna, Robbie Williams, Duffy.
5. Cat de mult repeti in fiecare zi? Cat de mult conteaza aspectul fizic si cat de mult vocea? Cat de mult lucrezi pentru a te mentine in forma?
Ellie White: In meseria mea si in domeniul in care lucrez, conteaza foarte mult aspectul fizic, de aceea este foarte important sa fac sport, sa ma mentin in forma, sa am un tonus bun. De aceea, aproape in fiecare zi merg la sala. In plus, incerc sa am grija la ce mananc si sa merg la masaj.
Pentru ca vreau sa am show-uri tot mai complexe si mai profesioniste, am inceput de 2 luni sa merg la sala cu dansatoarele mele, repetam coregrafiile pentru concerte si ma simt minunat. Merg destul de des la studio la baietii de la Play & Win, Gabi Huiban. Oricum, sa fii sigur ca nu trece nicio zi din viata mea fara muzica
7. Noile tale melodii sunt extrem de placute si atrag atentia in special prin vocea ta deosebita. Nu am sa-ti reprosez nimic din acest punct de vedere, nici nu am prea multe sa te intreb. Insa imi place mult si negativul. Cine se ocupa de orchestratia pieselor tale? Cu ce artisti din Romania mai colaborezi pentru noile tale piese?
Ellie White: Lucrez cu baietii de la Play & Win, ei au compus melodia “Nu te mai caut”, precum si varianta in engleza a acestei piese – “Love again”. Le multumesc baietilor de la Play & Win pentru tot ajutor si sustinerea lor, precum si pentru incredere. Datorita talentului lor, melodia “Love again” este licentiata in 11 tari, o veste minunata care m-a bucurat foarte mult.

De “Power of Love” e vinovat Laurentiu Duta. Si surprizele vor urma

8. Ai pozat recent in FHM. Ce ne poti spune despre acest pictorial? Fotografiile sunt extrem de reusite si sunt de parere ca vor avea drept efect cresterea numarului fanilor de sex masculin. Crezi ca un pictorial sexy, dar decent, este o strategie buna de promovare? Cate pictoriale ai realizat pana acum si care ti se pare cel mai reusit?
Ellie White: Mi-a placut foarte mult shooting-ul pentru FHM. Am primit propunerea din partea lor cu mare bucurie si pentru ca stiam ca am o echipa frumoasa pe care ma pot baza mereu, stiam ca va fi un shooting reusit. Fotograful meu, Dan Comaniciu si make-up artist-ul meu, Alexandra Comaniciu, stilistul Maria Andrei si toata echipa lor au facut acest shooting de zile mari, prezentand o Ellie White diferita fata de cea cu care obisnuisem pana acum publicul. Acest lucru se poate vedea atat din fotografii, cat si din filmuletul de making of.

Sunt foarte multumita de rezultat, fotografiile au starnit multe reactii pozitive. In plus, in topul FHM 100 cele mai frumoase femei din lume, sunt pe locul 13, deci inca un motiv de bucurie
Pictorialele sexy de calitate, de bun–gust sunt o modalitate de a arata un artist si in alte ipostaze, asa ca sunt pro cand vine vorba de astfel de propuneri si va promit ca vor mai veni astfel de fotografii. Deja am o surpriza pregatita
9. Muzica romaneasca este pe un trend ascendent. Mai intai Edward Maya a atras atentia, apoi a urmat Inna si acum Alexandra Stan. Cum ai caracteriza acesti trei artisti din punctul tau de vedere?
Ellie White: Imi plac Edward Maya, Inna si Alexandra Stan, sunt artisti tineri, ambitiosi, cu melodii care au facut inconjurul lumii si au adus Romania in atentia tuturor. Ma bucur pentru succesul lor, ii felicit, la mai multe reusite si premii si pe viitor!
10. Eu sunt de parere ca le vei calca in curand pe urme. Cu ce piesa ai iesit in afara si pe ce pozitie se afla in top? Care crezi ca este “secretul” unui succes international?
Ellie White: Iti multumesc, sper sa fie asa si sa reusesc sa devin cunoscuta si in afara Romaniei. Dupa cum am spus, “Love again” este deja licentiata in 11 tari, ramane sa vedem ce se va intampla mai departe. Sper ca si “Power of Love” sa fie pe gustul publicului.
11. La cate concerte ai participat de cand ai inceput noua ta cariera solo? Cand ai concertat in fata celui mai numeros public?
Ellie White: Nu stiu sa iti spun numarul, dar iti pot spune ca au fost foarte mult si ma bucur ca oamenii ma vor alaturi de ei la evenimente importante din orasele lor, vietile lor.
12. Care este piesa ta preferata, dintre cele lansate pana acum in cariera solo? Care a atras cel mai mult atentia fanilor? Cand vei lansa un nou album?
Ellie White: Dintre piesele mele, “Nu te mai caut” a fost piesa cu mare priza la public, insa din ce am observat pana acum, “Power of Love” o ajunge din urma In ceea ce priveste un labum, sper ca la finalul acestui an, sa fie gata albumul meu. Pana atunci, pregatesc videoclipul pentru “Power of Love”, noi single-uri, concerte, show, surprize pentru fani pe pagina mea de Facebook. Multa treaba
Pentru mine fiecare piesa este speciala, nu as putea sa iti spun ca imi place una mai mult sau ca una este preferata mea
13. Pentru ca tot veni vorba de fani, te invit sa prezinti pe scurt modul in care interactionezi cu fanii prin intermediul retelelor de socializare, Facebook si Twitter in special.
Ellie White: Pentru mine fanii sunt foarte importanti si imi place sa fiu aproape de ei indiferent cat de multa treaba am. Asa ca incerc sa ii tin la curent cu tot ce fac pe Facebook, si pe Twitter: fotografii noi, evenimente, interviuri, concerte, concursuri cu premii surpriza. Fanii mi-au fost aproape atunci cand am decis sa incep o cariera solo si acest lucru a contat foarte mult, de aceea le sunt foarte recunoscatoare, le multumesc pentru tot si ii iubesc pentru ca ma ajuta sa stiu ca tot ce fac este pe placul lor.
Facebook e locul in care incerc sa le raspund tuturor intrebarilor si curiozitatilor lor si imi place sa petrec timp cu ei. E adevarat, nu pot sa stau atat de mult pe cat as vrea, caci am tot mai multe lucruri de facut, dar ei stiu ca sunt mereu in sufletul meu.
In plus, scriu si pe blog atunci cand timpul imi permite www.elliewhite.com, o alta forma de a interactiona cu ei. Tot cand am ragaz, incerc sa raspund cat mai multor comentarii pe care mi le lasa pe contul meu de YouTube si pentru care le multumesc!
14. Ce imi poti spune despre site-ul tau, http://www.elliewhite.com/? Cate fan-cluburi ai pe internet si care dintre acestea sunt cele mai active?
Ellie White: Despre site am scris mai sus deja
Fan cluburi sunt mai multe insa cel mai activ este http://ellie-white.webs.com/
15. Se castiga bine ca artist in Romania? Ce ai face, daca ai avea posibilitatea, impotriva pirateriei online?
Ellie White: Este o intrebare foarte delicata, pentru ca nu ar trebui ca artist sa fii nevoit sa faci multe din lucrurile care se fac in Romania. In primul rand datorita pirateriei si a faptului ca drepturile de autor ale artistilor nu sunt cum ar trebui sa fie. Este o procedura foarte complicata si doar putini sunt aceia care beneficiaza din plin de statutul de artist si cand este vorba de incasari
Legat de piraterie cred ca tine de bunul simt al fiecaruia sa incerce sa plateasca pentru ceea ce foloseste, insa suntem destul de departe de asta…
16. Cat de importante sunt, din punctul tau de vedere, blogurile in promovarea muzicii de calitate? Ce bloguri vizitezi si cata vreme iti petreci zilnic sau saptamanal pe internet?
Ellie White: Nu am foarte mult timp sa citesc bloguri, dar le urmaresc pe cele de muzica, bloguri de moda, deh, sunt femeie si sunt pasionata de haine, mai ales de pantofi
Blogurile sunt foarte importante mai ales in vremurile pe care le traim in care ne petrecem mare parte din timp in online.
17. Ce gadget-uri folosesti pentru a te conecta cu fanii si prietenii pe internet?
Ellie White: De cateva luni mi-am cumparat un iPhone tocmai pentru a putea comunica usor cu fanii si daca sunt in masina sau daca sunt in backstage inainte de un show sau de la sala. Am si un laptop de pe care scriu pe blog sau postez mesaje pe Facebook atunci cand am un program mai lejer.
18. Un mesaj de final, pentru cititorii Blogatu.ro
Ellie White: Ascultati muzica buna si fiti alaturi de artistii vostri preferati! Feel the power of love

Interviu Ellie White pentru devoratormonden.ro


Ellie White fosta solista de la Dj Project, este o aparitie noua si fresh, dar o voce veche in industria muzicala romaneasca.Artista a lansat mai multe melodii extrem de apreciate, printre care “Nu te mai caut/Love again”, care este licentiata in 11 tari.Cea mai noua piesa “Power of Love” este extrem de buna si curand va filma un videoclip.Dar mai multe va lasam pe voi sa aflati din interviul de mai jos cu Ellie White in exclusivitate pentru devoratormonden.ro Enjoy!!!
1. Buna Ellie White!Cum ti-ai inceput cariera muzicala si cum ti-ai dat seama ca vrei sa ai o cariera in showbiz?
ELLIE WHITE: Cred ca cel mai important lucru in primul rand este ca imi place ceea ce fac, muzica este o parte semnificativa a vietii mele, nu ma vad facand altceva si ma bucur ca mama mi-a descoperit acest talent si mi-a indreptat pasii spre acest drum. Practic, inca din primii ani de scoala am studiat vioara si pianul, insa pe la 15 ani am inceput sa iau lectii de canto la scoala populara de arta. Am inceput sa particip la festivaluri si concursuri de muzica si astfel, cu fiecare an, am ajuns tot mai aproape de visul meu de a avea o cariera in muzica. In 2005 a inceput colaborarea cu DJ Project, multe hituri, concerte, premii, fani, succes, o perioada extraordinara din cariera mea, in care am invatat mult, am crescut profesional si am ajuns tot mai aproape de ceea ce imi doream de la mine ca artist, astfel ca, sfarsitul anului 2010, a adus primul meu single din cariera solo, proiectul Ellie White si care a marcat pentru mine, un nou inceput, plin de provocari.
2. Cum i-ai cunoscut pe baietii de la Dj Project si cum ai inceput sa colaborezi cu ei?
ELLIE WHITE: In 2005 ei aveau nevoie de o voce pentru trupa si cautau pe cineva care sa se alature proiectului si se pare ca am fost omul potrivit la locul potrivit. Asa a inceput colaborarea mea cu DJ Project, 5 ani frumosi, plini de succese, hituri, concerte multe, premii, realizari, o perioada plina din cariera mea si in care m-am dezvoltat si m-am descoperit ca artist.
3. De ce ati intrerupt colaborarea si de ce ai optat pentru o cariera solo?
ELLIE WHITE: In viata fiecarui artist vin momente in care trebuie luate decizii privind modul in care vor continua lucrurile, drumul pe care trebuie sa mearga. Eu am simtit ca a venit momentul in care ma pot descurca singura si ca imi pot incerca norocul intr-o cariera solo, un proiect care sa ma reprezinte 100% si in care sa fiu eu. Asa a aparut Ellie White si ma bucur ca e un proiect care creste tot mai mult si mai frumos, multumita echipei mele, managerului meu, Doru Tinca, baietilor de la Play & Win, lui Laurentiu Duta si bineinteles, casei de discuri Roton.
4. Primul tau single “Love Again” / “Nu te mai caut” se bucura de succes dincolo de granitele tari (Rusia, Polonia, Ucraina, Belarus etc.).Cum ai primit aceasta veste si cum te-ai simtit?Ai primit multe oferte de concerte de afara?
ELLIE WHITE: Bineinteles ca este o veste minunata care m-a bucurat foarte mult, mai ales ca unul dintre visurile mele mari este sa am o cariera internationala, cu concerte in afara Romaniei. Astept si ofertele de concert
5. Ai lansat recent o piesa de dragoste “Power of Love”, cel de-al doilea single din cariera ta. Poti sa imi spui mai multe despre acest single?Cine l-a compus, cu cine ai lucrat la piesa si ce mesaj are?
ELLIE WHITE: Power of Love este o piesa sensibila, despre dragoste, in stilul in care Ellie White si-a obsinuit deja fanii. Este o melodie compusa de Laurentiu Duta caruia ii multumesc pentru incredere si pentru colaborare. Deja se aude la radiouri in Romania, iar saptamana viitoare voi filma si videoclipul care va fi regizat de Alex Ceausu. Va fi inedit si abia astept sa aiba loc filmarile.
Acestei piese i-am dedicat o luna intreaga de iubire pe pagina de Facebook Ellie White cu premii multe si frumoase: vacanta in Grecia, la Venetia, sedinta foto profesionista cu fotograful meu, Dan Comaniciu, acces la filmarile de la Power of Love, precum si premii zilnice constand in CD-uri promo “Power of Love” si tablouri cu autograf.
6. Care sunt prioritatile tale in acest moment, din punct de vedere profesional?
ELLIE WHITE: Urmeaza sa filmam clipul la Power of Love si imi doresc sa fie special si sa fie pe gustul publicului. Ma asteapta o vara plina de concerte la mare, dar si in tara, pregatesc show-urile si ma antrenez cu dansatoarele si coregraful meu de cateva ori pe saptamana. Vor arata mult mai bine show-urile si imi propun ca pe masura ce trece timpul, calitatea lor sa evolueze continuu. Pregatesc noi piese alaturi de baietii de la Play & Win dar si cu Gabi Huiban. Plus multe surprize
7. Cum te-ai descrie, ca artista, in cateva cuvinte?
ELLIE WHITE: Sensibila, creativa, pasionata de muzica si de tot ce e frumos si de calitate.
8. Ce nu stiu fanii tai despre tine si ai vrea sa afle?
ELLIE WHITE: Nu stiu cati dintre fanii mei stiu ca eu compun poezii, scriu versuri pentru unele melodii si imi place mult sa pictez, ma relaxeaza
9. Cum te distrai in adolescenta si cum te distrezi acum?
ELLIE WHITE: Pe masura ce trece timpul si cresti, se schimba si modul in care te distrezi. Acum merg la evenimentele la care sunt invitata, la film cu prietenii. Data fiind meseria mea, gasesc mule motive de distractie: la sala cand ma pregatesc de show-uri, la concertele mele, intalnirile cu fanii.
10. Cum erai in copilarie?Povesteste-ne mai multe nazdravanii facute de tine, si de care iti aduci aminte cu drag si in ziua de azi?
ELLIE WHITE: Nu pot sa spun ca am fost un copil foarte nazdravan si nici nu prea aveam timp de asa ceva, avand in vedere ca am studiat muzica in copilarie si aveam destul de multe activitati.
11. Faci parte din noua generatie de soliste.Crezi ca un ajutor important in promovarea de afara reprezinta internetul?Folosesti conturile de pe retelele de socializare (Facebook, Twitter, site etc.)?
ELLIE WHITE: Pentru mine este foarte important sa fiu aproape de fanii mei, de aceea comunic pe cat de des pot cu ei pe Facebook, pe Twitter si pe blog-ul meu, www.elliewhite.com, scriu articole acolo, ei comenteaza, eu le raspund. Multi imi scriu feedback-urile lor pe YouTube pentru piese sau aparitiile mele TV, interviuri. Ma bucur ca am aceasta ocazie sa interactionez des cu fanii, stiu ca si ei de bucura ca le sunt aproape, asa ca de fiecare data cand am putin ragaz, sunt acolo pentru ei, le scriu si le raspund la intrebari.
12. www.devoratormonden.ro abia a luat nastere, ce ne doresti de inceput de drum?
ELLIE WHITE: Va doresc succes in acest proiect, interviuri frumoase, stiri pozitive si sa sustineti intotdeauna muzica de calitate!
13. Ce mesaj ai pentru fanii tai si cititori devoratormonden.ro?
ELLIE WHITE: Fanilor DM.ro le doresc sa fie aproape de voi, echipa DM.ro, si le doresc sa simta in fiecare zi puterea iubirii